MEDITATIE


        Vindecă-te singur prin asumarea virtuţilor Luminii,ale Iubirii…

Căutăm tot felul de căi de vindecare şi vindecători atunci când sănătatea ne este afectată,sperând întru totul ca reechilibrarea fiinţei noastre să vină de undeva din afară şi poate niciodată nu ne întrebăm dacă noi înşine am făcut vreodată cu adevărat ceva important pentru a ne salva din boală,din singurătate,din nefericire.Cine poate să ne cunoască mai bine pe noi dacă nu chiar noi înşine…Cei ce trăim cu noi întreaga viaţă,clipă de clipă?Şi atunci,nu ne apare ca absurdă speranţa unei vindecări venită prin contribuţia exclusivă a unei alte fiinţe,unde noi să nu ne fi implicat deloc,sau prea puţin,în doar momentele în care,sârguincioşi,ne luăm medicamentul la oră fixă….?  
Să ne readucem aminte învăţăturile vechilor iniţiaţi prin care ne îndemnau să ne cunoaştem pe noi înşine învăţând astfel despre fiecare latură a fiinţei noastre-spirit,suflet,minte,trup-de unde vine,care îi este rostul şi cum o putem păstra în stare de armonie,sănătate,oferindu-i adevărata viaţă printr-o hrană şi o vieţuire conforme esenţelor lor…
Ori în acest sens,al cunoaşterii de sine-unde descoperim printre altele ce capacităţi avem şi că sunt native-să ne readucem aminte,sau pur şi simplu să aflăm că avem în noi o capacitate  de neânlocuit,aceea de a ne putea conecta la dimensiuni spirituale cu ajutorul credinţei în acestea…A voinţei şi a practicii.Această conectare sau reconectare la Spiritual,la Divin,se poate înfăptui-atunci când nu ne rugăm-ori de câte ori dorim prin intermediul uneia dintre cele mai vechi practici spirituale,prin meditaţie.
Şi iată,meditaţia din rândurile de mai jos va avea rolul de a vă purifica,de a vă reânoi…De a vă readuce la starea de esenţă,aceasta fiind în orice fiinţă vie doar…Iubirea.
Vă aşezaţi confortabil într-un fotoliu,staţi cât mai relaxati.Vă goliţi mintea de orice gânduri,inspiraţi adânc,expiraţi şi începeţi să priviţi cu ochii minţii,detaşat,tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa voastră de până acum.Priviţi-vă cu ochii minţii,studiaţi-vă,analizaţi-vă,dar mai ales iertaţi-vă.Compasiunea şi iubirea îşi fac loc treptat în suflet pentru această fiinţă lipsită de cunoaştere şi de iubire,care până astăzi aţi fost dumneavoastră.Ştiţi acum,o simţiţi în inimă,că nu sunteţi singur/ă,că totul are şi a avut întotdeauna un sens şi că experienţele trecutului,cu toate greşelile ce le-aţi făcut,au avut rostul de a vă ajuta să faceţi diferenţa între bine şi lipsa acestuia…Să vă îmbogăţiţi sufletul,să vă schimbaţi…Boala,sărăcia şi singurătatea vor înceta Aici şi Acum.Ele nu mai au sens.Sunteţi o fiinţă de Lumină,spiritul dumneavoastră purcede din cel divin.Vizualizaţi acest lucru…Sunteţi conectat la un infinit de Lumină,din ea izvorâţi.Puteţi şi vreţi să fiţi asemenea Luminii.Exprimaţi cu toată fiinţa-spirit,suflet,minte,trup- doar Armonie,Pace şi Iubire.Boala v-a fost lecţie şi v-aţi asumat învăţăturile ei:necunoaşterea,neiubirea şi nepăsarea v-au adus doar boală,sărăcie şi singurătate.Acum vă lepădaţi de toate acestea şi intraţi pe un nou drum:al iubirii.Ea vă aduce vindecarea.Vizualizaţi-vă primind şi dăruind iubire tuturor,oameni,animale,lucruri,situaţii,vise….Deveniţi acum conştient de ceea ce sunteţi:în primul rând spirit şi suflet,apoi minte şi trup…De azi vă hrăniţi spiritul şi sufletul cu iertare,cu iubire,cu compasiune.Vizualizaţi cum energia divină se pogoară asupra dumneavoastră,vă învăluie,este atotcuprinzătoare,vă aflaţi în totalitate într-o sferă de lumină albă,pură,vie,intensă,strălucitoare.Vă hrăneşte.Vă curăţă de orice impuritate.Vă vindecă.Respiraţi această Lumină.Expiraţi întunericul lăuntric în care aţi trăit pînă acum,toate impurităţile şI fiece sentiment negativ.
Sunteţi pur/ă. Sunteţi fericit/ă.Sunteţi liber/ă!Este atât de bine în această nouă stare,o stare de iubire!
Şti şi si simţiţi că cea mai mare minune pe care aţi trăit-o până acum,ori,poate singura,a fost eliberarea de omul care aţi fost…Ignorant,întunecat,neiubitor,nepăstor.Vă doriţi din tot sufletul ca în inima dumneavoastră să sălăşluiască de astăzi înainte,numai Iubirea şi Pacea Duhului Sfânt!
Vă vindecaţi…
SunteţI liber/ă şi pur/ă.Sunteţi fericit/ă,sunteţi un alt om…Cu adevărat om.Un om viu pentru că simţiţi într-adevăr acum întreaga plenitudine a vieţii în inima,în spiritul,în mintea şi în trupul dumneavoastră.Toate acestea vibrează împreună doar Armonie,doar Iubire…Sunteţi de azi înainte Iubire,Armonie,Sănătate,Abundenţă,Fericire.Aşadar…
V-aţi vindecat.  
Reveniţi treptat,deschideţi ochii şi porniţi în noua dumneavoastră viaţă…şi…
Rămâneţi sănătoşi !
Acest articol a aparut si in revista de terapii complementare: LUMEA MISTERELOR